CSU Craiova a reuşit o revenire de senzaţie cu FC Botoşani. Conduşi la pauză şi aflaţi în inferioritate numerică, oltenii au întors scorul şi s-au impus cu 2-1. În urma acestui rezultat, echipa lui Daniel Mogoşanu a urcat pe primul loc în play-out.
Oltenii s-au văzut conduşi în minutul 31, când Ngadeu a profitat de ieşirea greşită a lui Straton şi a marcat.
Gazdele au rămas şi cu un om în minus până în pauză. Izvoranu a văzut de două ori cartonaşul galben, în doar două minute, şi a fost eliminat.
Jucătorii lui Pustai au încercat să profite de omul în plus şi, în debutul părţii secunde, Straton i-a blocat în aceeaşi fază pe Cabrera şi pe Matulevicius.
Deşi în inferioritate numerică, Craiova a reuşit să egaleze în minutul 54, prin Acka. La scurt timp a urmat ocazia lui Nuno Rocha, al cărui şut a fost blocat de Iliev.
În replică, echipa lui Pustai a trecut pe lângă gol la dubla ocazie a lui Ngadeu şi Popovici, acesta din urmă, trimiţând peste poartă din doi metri şi dintr-o poziţie evidentă de offside.
Gazdele au dat lovitura în minutul 90, prin Herghelegiu, care a înscris primul său gol din acest sezon, după o pasă primită de la Zlatinski. În prelungiri, FC Botoşanu putea egala, dar Cabrera a trimis în bară, din foarfecă.
S-a terminat 2-1 pentru CSU Craiova, a treia victorie din patru etape de play-out, iar echipa lui Mogoşanu este pe primul loc.
SURSA : WWW.DIGISPORT.RO