Preşedintele echipei FC Caransebeş, nou promovată în Liga a 2-a, este de astăzi fostul fotbalist George Galamaz. Gruparea de pe Timiş şi Sebeş nu a avut până acum un preşedinte, fiind condusă de managerul Sorin Boiangiu, ne-a transmis corespondentul nostru Cornelia Vlaicu.
Bucureşteanul George Galamaz, în vârstă de 33 de ani, a jucat în cariera sa la Sportul Studențesc, Rapid, Dinamo, Unirea Urziceni, Steaua, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti şi Anorthosis Famagusta.
Pe când a fost la Steaua, într-o partidă disputată în deplasare la Petrolul Ploieşti, Galamaz a fost lovit de un suporter care a intrat pe teren.
George Galamaz (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)