Dan Alexa, capitanul lui Poli, a participat la o conferinta de presa, inaintea partidei cu FCM Targu Mures, din etapa cu numarul 28 a Ligii I: "Avem un program greu, ne aşteaptă meciuri dificile, practic jucăm cu Oţelul, Vaslui, Dinamo şi o deplasare foarte grea la U Cluj. Nu mai sunt meciuri uşoare, chiar cel de sâmbătă e unul greu, cu o echipă bună, disciplinată, cu un antrenor pe care îl apreciez foarte mult, îşi pune amprenta asupra echipei, pune foarte mult suflet, ne cunoaşte. Asta e situaţia, noi trebuie să jucăm mult mai bine decât am făcut-o până acum şi să ne îndeplinim obiectivul.
La Targu Mures, domnul Sabău a reuşit performanţe notabile, nu are rost să mai amintim pe cine am eliminat cu dânsul şi cu siguranţă e un dezavantaj că jucăm împotriva lui. Dar suntem favoriţi, trebuie să câştigăm. Un joc bun şi o victorie ne-ar aduce acel declic şi vom avea aceeaşi atmosferă ca la începutul de retur.Ca evoluţie, în ultimele meciuri, nu am fost conform aşteptărilor, suntem conştienţi de asta. Am ajuns în situaţia în care nu avem voie să facem paşi greşiţi, jucăm meciurile directe în deplasare cu Vaslui şi Oţelul. Cred că avem un lot valoros şi cu siguranţă suntem favoriţi.Campionatul e o cursă de anduranţă, poţi să ai perioade mai puţin bune şi contează clasamentul final. Nu e important cine va fi pe primul loc de Paşti, aşa cum nu a fost important că noi am fost o etapă pe primul loc."
Golgheterul Timisoarei si al Ligii I, Ianis Zicu, a participat si el la conferinta: "Important este că depindem doar de noi, putem câştiga titlul dacă învingem în toate meciurile, nu stăm la mâna rezultatelor indirecte.Această partidă este foarte importantă pentru a putea trece peste momentul greu de la meciul cu Rapid, când am suferit prima înfrângere.Nu mă gândesc acum la cauzele jocului mai slab, prefer stilul lui Mourinho, ne concentrăm la fiecare partidă şi prefer să câştigăm toate meciurile, chiar dacă vom avea un joc mai puţin reuşit.
Sunt sigur că Dan Alexa va fi un antrenor special, ca Mourinho. Are toate calităţile necesare. Dar nu cred că aş vrea să fie antrenorul meu, ştiu eu de ce."
sursa : sport 365