luni, 3 noiembrie 2014

Celta Vigo produce surpriza si invinge Barcelona pe Nou Camp

Surpriza etapei a 10-a in Primera Division a fost furnizata de Celta Vigo, echipa care a castigat duelul cu FC Barcelona chiar in fieful formatiei blaugrana. 
Unicul gol al meciului la care au asistat 71.000 de spectatori a fost marcat de argentinianul Larrivey, jucator ajuns la cota sapte reusite in acest sezon. Atacantul adus de Celta Vigo in acest sezon de la Rayo Vallecano, unde marcase 12 goluri sezonul precedent, a marcat cu un sut in stanga lui Bravo la zece minute dupa pauza. A fost o faza rapida de atac a oaspetilor, cu Larrivey depasindu-l intr-o prima faza cu usurinta pe Dani Alves. Mingea a ajuns la Nolito, iar acesta l-a gasit cu un calcai superb pe colegul sau din linia de atac. La fel de adevarat este si ca Barcelona a trimis de patru ori mingea in bara, Neymar si Messi luand fiecare de cate doua ori la tinta barele portii galiciene. In urma acestei neasteptate infrangeri, a doua la rand dupa cea suferita etapa trecuta in El Clasico, Barcelona pierde doua locuri in clasament si ajunge pe locul trei dupa Real Madrid si Atletico Madrid. 
sursa : http://www.onlinesport.ro/