Finala fazei judeţene Caraş-Severin a Cupei României la fotbal a fost câştigată duminică, 19 iunie, de către echipa Moldo Forest Moldova Nouă.
În partida disputată pe cocheta arenă „Voinţa” din comuna Lupac, „panterele clisurii” antrenate de Rică Seculici s-au impus cu 2-1 (0-0) în faţa formaţiei Bistra Glimboca. Au marcat Bădeţ (56) respectiv R. Ţuţulan ( 58) şi Dodoi (90+2).
Echipa din Glimboca, susţinută de o galerie numeroasă, a deschis scorul în minutul 56, prin Eugen Bădeţ, cu o centrare înşelătoare de pe dreapta, care s-a scurs în plasa porţii celor de la Moldo Forest. Nu au trecut decât două minute şi Moldo Forest obţine egalarea, în urma unei lovituri libere executate impecabil de Roger Ţuţulan.
În minutele de prelungire, după o dominare clară a Bistrei Glimboca, Moldo Forest Moldova Nouă a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, ca urmare a faultului comis de Tică Arnăut asupra nou-intratului Beniamin Radu. A transformat cu siguranţă golgheterul Ligii a IV-a, Denis Dodoi, care a adus victoria echipei sale.
Moldo Forest a primit trofeul chiar din partea preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, Costinel Ristache. Acesta a felicitat ambele echipe, pe Bistra Glimboca pentru lotul tânăr de care dispune, pe învingătorii de la Moldo Forest Moldova Nouă pentru că s-au străduit mai mult şi au crezut până în final în obţinerea trofeului. Preşedintele Costinel Ristache a ţinut totodată să le mulţumească celor din conducerea echipei Voinţa Lupac, pentru sprijinirea logistică a organizării finalei.