vineri, 23 iulie 2010

Ianis Zicu si Hristu Chiacu la Poli Timişoara !

Negocierile au început miercuri noaptea, iar ieri-dimineaţă fotbalistul a plecat spre Timişoara, unde trebuia să semneze, apoi să efectueze primul său antrenament cu alb-violeţii. Parafarea actelor s-a amânat mai mult decât era prevăzut, dar pentru că cedarea machidonului în Banat este o formalitate, mijlocaşul a efectuat prima şedinţă de pregătire pe "Dan Păltinişanu".


Se cunosc şi detaliile afacerii dintre Marian Iancu şi roş-albi. Dinamo va primi pentru serviciile lui Zicu 300.000 de euro, fotbalistul urmând să aparţină, pentru următorii trei ani, formaţiei bănăţenilor. În contract se mai stipulează şi că, după primele trei sezoane, mijlocaşul va mai negocia o prelungire a contractului pe alţi doi ani, asta dacă ambele părţi vor fi de acord. Cât despre salariul fostului jucător al lui Inter Milano, este clar că trecerea la Poli Timişoara este un regres din punct de vedere financiar: 180.000 de euro pe sezon, adică 15.000 pe lună! La Rapid ar fi câştigat 250.000 de euro pe an, în timp ce la Dinamo primea 230.000!


Vrea revanşa la Timişoara
Plecarea de la Dinamo a fost pentru Ianis Zicu pariul acestei veri, considerând că schimbarea aerului este vitală pentru relansarea carierei. Reiese acest lucru şi din discuţiile purtate de mijlocaş cu deja foştii colegi de la Dinamo: "Abia aştept să mă răzbun pentru ce mi s-a întâmplat aici". Ţinta la care face referire e lesne de aflat, din moment ce în ultima vreme jucătorul era în conflict deschis cu fanii, cu şefii, dar şi cu o parte a vestiarului "câinilor". Pe dorinţa de revanşă a mizat şi FC Timişoara, aşa cum reiese din declaraţia lui Marian Iancu. Una sugestivă: "Zicu este fotbalist, nu jucător de fotbal. Îmi place mult. Îi punem la dispoziţie tot ceea ce are nevoie pentru a-l readuce în prim-planul fotbalului românesc".


Şi Chiacu e al Timişoarei !

Hristu Chiacu este de miercuri seara, oficial, fotbalistul lui Poli Timişoara, echipă care l-a transferat definitiv. Rechemat în startul perioadei de transferuri în "Ştefan cel Mare", mijlocaşul i-a mulţumit prin randament pe şefii săi, care însă s-au temut de reacţia negativă a suporterilor, aflaţi în conflict deschis cu fotbalistul care a înjurat la scenă deschisă formaţia roş-albă în penultimul meci direct dintre formaţiile implicate în tranzacţie.