ProSport si Gazeta Sporturilor in format 3D ! (joi, 1 iulie 2010)

WORLD CUP 2010 :

Programul sferturilor :

1. Ghana - Uruguay (2 iulie, ora 21:30)
2. Brazilia - Olanda (2 iulie, ora 17:00)


3. Germania - Argentina (3 iulie, ora 17:00)
4. Paraguay - Spania (3 iulie, ora 21:30)






În semifinale ţintarul este următorul: câştigătoarea meciului 1 - câştigătoarea meciului 2 şi câştigătoarea meciului 3 - câştigătoarea meciului 4.

BLOG IN LUCRU !

DESPRE VALIUG :

Văliugul este o staţiune climaterică, care înca din anul 1879 a inceput să fie vizitată de oaspeţi veniţi din toate colţurile ţării.

Comuna Văliug este situată pe şoseaua Reşiţa – Slatina-Timiş, accesul fiind posibil pe şosea sau cu trenul pană în Slatina-Timiş iar de aici pe şosea prin satul Gărîna. Văliugul se întinde de-a lungul râului Bîrzava, începând de la aşezările din Crăinicel până la Hîrţu, acolo unde se bifurcă drumurile spre barajul Gozna(la dreapta) şi spre Gărâna (la stânga).
Comuna Văliug (Franzdorf) ia naştere la 29 iunie 1793, prin stabilirea în zonă a 71 de familii provenite din regiunea Salzkommergut - Austria,care împreună cu un număr mic de români (olteni) formează locuitorii acesteia. O parte dintre ei au fost repartizaţi la Crivaia (Krivei), iar cealaltă parte în Poiana Văliugului (Iosefinental).
Din punct de vedere turistic triunghiul format de lacurile de acumulare Trei Ape, Gozna şi Secu având în centru staţiunea Semenic constitue punctul de interes central permiţând desfăşurarea activităţilor turistice atât iarna cât şi vara.
Zona Văliugului impresionează prin caracteristicile reliefului, dispunerea unităţilor acestuia în trepte de la vest spre est ce au influenţat etajarea vegetaţiei. Prin varietatea, bogaţia şi originalitatea ei, fauna nu rămâne cu nimic mai prejos în urma florei.
De asemenea se poate aminti prezenţa lacului de acumulure Văliug, care funcţioneaza din 1909, în scop energetic şi pentru alimentare cu apă, atât a comunei cât şi a oraşului Reşiţa.
Puţin mai târziu se înfiinţează Ocolul Silvic Văliug care aparţine de Direcţia Silvică Reşiţa. Pădurile acestui ocol au fost administrate de statul austro – ungar până în 1850, de Societatea de Căi Ferate (S.T.E.G) în 1855, care după anul 1919 se transformă în Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (U.D.R), iar odată cu naţionalizarea, pădurile trec în administrarea statului român.Aceste păduri seculare au funcţii speciale de protecţie, având rolul de a ocroti prin existenţa lor acumulările de apă Gozna, Văliug şi Trei Ape, fiind de asemenea zonă tampon în jurul Parcului Naţiona : Cheile Caraşului – Semenic.
Vizitând doar obiectivele urmărite în prezenta lucrare veţi rămâne sigur impresionaţi de ţinuturile acestei zone, zestre valoroasă pentru cei ce vor profita de binefacerile ei pentru viaţă şi desigur, cred că veţi reveni ori de câte ori veţi avea prilejul.
Aşezare :
Întrucât în suprafaţa judeţului Caraş-Severin predomină relieful montan, zona Văliugului oferă oaspeţilor săi un cadru natural de o frumuseţe unică şi obiective de un deosebit interes turistic şi ştiinţific.
Subzona Breazova - Crivaia s-a conturat în jurul a două lacuri de acumulare Breazova, Gozna ( Văliug ) şi împrejurimi. Aici la poalelele Munţilor Semenic la o altitudine de 535 m, la 22 Km de Reşiţa se află o regiune pitorească admirabilă, în centrul căreia se găseşte Staţiunea Văliug.
Comuna Văliug s-a format în valea largă a Bîrzavei, fiind înconjurată de dealuri cu păduri de brazi şi de molizi. Se întinde de-a lungul râului Bîrzava, începând de la aşezările din Crăinicel până la zona finală a parţii numită Hîrtii, la locurile unde se bifurcă drumurile la dreapta spre Barajului Gozna, la stânga spre Gărîna.
Intrarea este marcată de sectorul denumit Poiana Văliugului pe numele său iniţial Iosefinental.
Vecini: fosta comună Cuptoare, actualmente cartier al municipiului Reşiţa, şi satul Gărâna, care aparţine de Brebu Nou.


Teritoriul administrat de Ocolul Silvic Văliug, este situat în sud-estul ţării, în provincia central-europeană, sub - provincia piemonturilor vestice, ţinutul Munţilor Banatului, districtul Munţilor Semenic. Acesta cuprinde păduri situate pe culmile ce pornesc din masivul Semenic spre nord, est şi vest şi direct din văile râurilor Bârzava şi Timiş, ocupând partea superioară a acestora.
Altitudinal, suprafaţa ocolului se situează între 500 m (Cotul Turcului) şi 1452 m (Vf. Gozna), altitudinea predominantă fiind cea de 85 m.
Expoziţia însorită ocupă 21%, umbrită - 32%, iar cea parţial însorită 47%.


Teritoriul Ocolului Silvic Văliug este străbătut de două ape importante care au format două mari bazine hidrografice: Timiş şi Bârzava. Reţeaua hidrografică este densă iar cursurile de apă au un debit permanent şi în general constant datorită faptului că străbat o zonă aproape integral împădurită şi se alimentează din izvoarele bogate care ies din masivul Semenic.
Regimul hidrografic echilibrat şi debitul constant au făcut posibilă construirea în zonă, în perioada 1890 – 1968, unui sistem hidrografic complex format dintr-o reţea de canale şi apeducte şi patru lacuri de acumulare, dintre care trei pe teritoriul acestui ocol.
Primul lac de acumulare din sud-estul europei a fost construit aici în anul 1907 – 1909 (Lacul Breazova, cu dig zidit din piatră cu mortar de ciment).
Pe Bîrzava se succed în ordine, din amonte de comuna Văliug până în apropierea Reşiţei următoarele lacuri:
Lacul de acumulare Gozna ( în lucrări de cercetare apare şi sub denumirea de Breazova ), pus în funcţiune în 1953 are o suprafaţă de 66,2 ha şi un volum de apă de 11.997.000 m.c., fiind folosit pentru hidrocentralele Crăinicel şi Grebla şi cu bazin turistic în cadrul complexului turistic Crivaia.


Lacul de acumulare Văliug funcţionează din 1909 în scop hidroenergetic şi pentru alimentare cu apă. Are o suprafaţă de 12,6 ha şi un volum de 1.130.000 m.c. de apă.


Lacul de acumulare Secu, construit în 1963 cu suprafaţa de 105,67 ha şi un volum de 15.132.000 m.c. apă, serveşte la alimentarea cu apă a municipiului Reşiţa având şi rol de agrement în cadrul Staţiunii Turistice Secu.


Ocolul Silvic Văliug este situat într-o zonă cu climă temperat-continentală, cu uşoare influenţe mediteraneene, cu ierni mai lungi, primăveri bogate în precipitaţii, veri destul de călduroase şi toamne relativ lungi şi secetoase.
Precipitaţiile sunt în general regulate şi abundente. Astfel, în intervalele de altitudine 500-700 m, 701-900 m şi 901-1350 m, precipitaţiile înregistrate se încadrează între limitele 900-1100 mm/mp/an, 1000-1200 mm/mp/an, respectiv 1200-1400 mm/mp/an. Numărul anual de zile cu strat de zăpadă este între 120 şi 160 la altitudini mai mari de 1000 m şi între 80-120 sub 1000 m.
Prima zi de îngheţ este în jurul datei de 15 octombrie, iar ultima zi de îngheţ este în intervalul 10-20 aprilie. Durata intervalului de zile fără îngheţ este, în medie, în jur de 185.
Climatul staţional local este moderat şi puternic modificat de formele şi elementele de relief, de diferenţele de altitudine, vânturi etc. Vânturile cele mai importante în regiune sunt Coşava, cu direcţie nord-estică, viteză medie 1,7 m/s şi Föhnul din direcţia sud-vestică,

A.S. SEMENICUL VALIUG

CAMPANIA 2% S-A INCHEIAT :AVEM 170 DE SEMNATURI . VA MULTUMIM !

PE ACEASTA CALE ,ECHIPA DE FOTBAL A.S. SEMENICUL VALIUG ,MULTUMESTE ACELORA CARE AU CONTRIBUIT CU PROCENTUL DE 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT PENTRU DEZVOLTAREA SI CONTINUITATEA SPORTULUI DIN VALIUG.



DIN RESPECT PENTRU EI ,LE PUBLICAM NUMELE PE BLOGUL ECHIPEI NOASTRE DE FOTBAL.


VA MULTUMIM !


IN NUMELE ECHIPEI DE FOTBAL ,ADRIAN TIUCH ,EUGEN BIRLEANU SI CRISTI FARACEA.


SPERAM CA SI LA ANUL SA FITI ALATURI DE NOI !
1 Paisvante Iulian Valiug
2 Neata Soare Radu Valiug
3 Fiat Iosif Filip Valiug
4 Fiat Camelia Iosefina Valiug
5 Fiat Mircea Valiug
6 Roth Bruno Iosif Valiug
7 Roth Mariana Valiug
8 Stetco Liliana Carmen Valiug
9 Paval Nicoleta Valiug
10 Faricea Petrica Nicolae Valiug
11 Brebenar Toma Sergiu Valiug
12 Brebenar Janeta Valiug
13 Munteanu Adrian Rusalin Valiug
14 Munteanu Eugen Olimpiu Valiug
15 Muntean Radu Valiug
16 Suru Vichente Valiug
17 Suru Lina Ana Valiug
18 Balanescu Gheorghe Valiug
19 Bojin Adrian Dan Valiug
20 Bojin Iulian Vasile Valiug
21 Veniat Valentin Nicolae Valiug
22 Veniat Loredana Ionela Valiug
23 Manescu Ion Valiug
24 Ichim Sabina Angela Valiug
25 Galan Stefan Valiug
26 Olaru Sergiu Nicolae Valiug
27 Mocanu Robert Sigmund Valiug
28 Mocanu Marius Valiug
29 Kortik Francisc Valiug
30 Balean Emilian Valiug
31 Gruescu Romulus Valiug
32 Bratulescu Daniel Valiug
33 Bratulescu Constantin Valiug
34 Cotmena Marin Valiug
35 Cotmena Aurica Valiug
36 Cotmena Nicolae Alex Valiug
37 Andor Anca Odette Valiug
38 Andor Diadem Ion Valiug
39 Flutar Aurelia Maria Valiug
40 Flutar Bianca Aurelia Valiug
41 Radoi Nicoleta Andreea Valiug
42 Radoi Liliana Valiug
43 Kudlimai Sebastian Valiug
44 Kudlimai Dietmar Valiug
45 Roman Ana Valiug
46 Colpos Ionel Valiug
47 Colpos Adriana Valiug
48 Balean Emilian Valiug
49 Manescu Miron Silvian Valiug
50 Gaig Francisc Titian Valiug
51 Indries Mariane Valiug
52 Muntean Filip Valiug
53 Schipala Ion Marius Valiug
54 Pirvan Ovidiu Andrei Resita
55 Pirvan Silviu Alexandru Resita
56 Wurtz Michael Resita
57 Szilagyi Flavius Gabriel Resita
58 Neniu Constantin Resita
59 Seica Cristian Resita
60 Caraconcea Dumitru Resita
61 Udovita Petru Resita
62 Pavel Daniela Resita
63 Pavel Ionel Resita
64 Paunoiu Viorel Resita
65 Balanescu Viorel Resita
66 Oprea Florin Ion Resita
67 Roman Lucian Ionut Resita
68 Gaman Corina Resita
69 Birleanu Eugen Resita
70 Birleanu Aimee Resita
71 Skopecz Corneliu Resita
72 Ceausiu Nicu Resita
73 Madimcea Dinu Resita
74 Tapu Stefan Resita
75 Szaal Endre Resita
76 Tulbure Cristina Adelina Resita
77 Balaceanu Nicoleta Livica Resita
78 Balaceanu Alin Resita
79 Jigum Carmen Resita
80 Faricea Gabriela Camelia Resita
81 Murgu Sebastian Nicolae Resita
82 Pocrean Diana Ecaterina Resita
83 Gemanariu Vlad Petru Resita
84 Croitoru Vasile Resita
85 Suru Mirela Mihaela Resita
86 Suru Ioan Sorin Resita
87 Ciortan Flavius Octavian Resita
88 Maria Oana Mariana Resita
89 Florea Mihai Remus Resita
90 Hirlet Francisc Resita
91 Pervulescu Pavel Dan Resita
92 Radoi Paul Resita
93 Damian Cristian Resita
94 Ilie Stefan Iulian Resita
95 Moisiuc Petre Resita
96 Faracea Cristian Resita
97 Telegan Gheorghe Resita
98 Gheju Sorin Resita
99 Mezei Victor Resita
100 Daneasa Icoana Resita
101 Vucescu Nicusor Resita
102 Ciocan Georgeta Emilia Resita
103 Fiat Bogdan Ionut Resita
104 Madescu Sebastian Ovidiu Resita
105 Popa Cristina Resita
106 Stefanovici Gabriel Cristian Resita
107 Muntean Marius Eugen Resita
108 Jurchescu Petrica Resita
109 Maxim Andrei Vasile Resita
110 Anghel Vasile Daniel Resita
111 Anghel Cerasela Veronica Resita
112 Mihalache Mihai Florea Resita
113 Patrascu Sorin Adrian Resita
114 Burloiu Ionut Nicolae Resita
115 Burloiu Adela Cristina Resita
116 Chera Sonia Maria Resita
117 Moza Silviu Resita
118 Furcic Victor Alex Timisoara
119 Benker Alexandru Timisoara
120 Gavrila Marius Timisoara
121 Jorza Emanoil Iulian Timisoara
122 Dumbrava Cristian Gabriel Timisoara
123 Moldovanu Oana Timisoara
124 Martinescu Bogdan Timisoara
125 Giurgiu Ciprian Bogdan Timisoara
126 Abrudan Horia Teodor Timisoara
127 Onofrei Daniela Maria Timisoara
128 Muresan Sergiu Daniel Timisoara
129 Stoicovici Biliana Timisoara
130 Dragan Aneta Timisoara
131 Chira Anda Timisoara
132 Balog Miorita Timisoara
133 Laurentiu Cristian Timisoara
134 Milos Marius Timisoara
135 Milos Mariana Timisoara
136 Stoica Cosmin Timisoara
137 Petrescu Simona Timisoara
138 Popovici Ecaterina Timisoara
139 Trancota Oana Timisoara
140 Vida Marius Timisoara
141 Roman Claudia Timisoara
142 Vatasescu Stefan Timisoara
143 Marina Alexandru Timisoara
144 Mara Adriana Timisoara
145 Roic Lavinia Timisoara
146 Ionica Oana Timisoara
147 Obada Loredana Timisoara
148 Valeriu Maria Timisoara
149 Oanti Mihaela Timisoara
150 Muntean Iulian Timisoara
151 Puiu Marioara Timisoara
152 Dordea Rodica Timisoara
153 Opris Florin Claudiu Garana Caras-Severin
154 Marcu Petru Alin Garana Caras-Severin
155 Rank Rainer Garana Caras-Severin
156 Taus Marius Zoltan Garana Caras-Severin
157 Benker Georgiana Cosmina Orsova Mehedinti
158 Benker Ion Orsova Mehedinti
159 Benker Gheorghita Orsova Mehedinti
160 Benker Raul Alexandru Sacalaz Timis
161 Botea Alex Cristinel Sacalaz Timis
162 Berzescu Catalina Teregova Caras-Severin
163 Bugarin Ionel Danut Apadia Caras-Severin
164 Borcila Elena Tarnova Caras-Severin
165 Orasanu Carmencita Dana Sasca Montana Caras-Severin
166 Gherghina Ionut Catalin Baile Herculane Caras-Severin
167 Ledeczi Stefan Alpar Deta Timis
168 Curcumelis Octav Sergiu Deva Hunedoara
169 Tomescu Razvan Bumbesti-Jiu Gorj
170 Popescu Robert Cristian Craiova Dolj

DACA VA INTERESEAZA....DESPRE VALIUG :

În anul 1718, Banatul, respectiv zona Reşita-Văliug, intra sub stăpânirea Imperiului Austriac, Reşiţa devenind în scurt timp un important centru metalurgic, mare consumator de minereu şi energie. De menţionat că la acea vreme energia era generată de forţa apelor şi de arderea mangalului. Nevoile crescute de minereu şi lemn pentru a produce cărbuni-mangal au făcut ca zona Văliug să prezinte un interes pentru conducerea uzinelor reşitene, cât şi pentru administraţia austriacă.

În vara anului 1793, se obţinea aprobare de la Viena, pentru colonizarea a 300 de familii din zona Salzkommercut(Austria) şi stabilirea lor la Reşita, din care 71 familii pentru zona Valiug. Pentru această activitate a fost delegat brigadierul silvic Franz Loidl, original din regiunea sus-amintită.
Ordinele primate de acesta, de la împarat, înainte de plecare, spuneau....mergeţi în zona Banat şi acolo să fiţi demni, harnici....şi să nu uitaţi să faceţi locuinţe mai întâi, iar localitatea pe care o veţi înfiinţa să-i puneţi numele meu FRANZDORF(satul lui Franz)...
Drumul de la Viena pîna la Văliug l-au parcurs cu vaporul până la Baziaş, iar de aici cu caruţele până la Valiug, unde au sosit la 28 iunie 1793.
Aici, coloniştii, au găsit paduri seculare, însă au fost atraşi de un spaţiu mai mare, străbătut de Bârzava, cuprins între dealurile din spatele actualei Primării, drumul de la Crăinicel şi respective drumul care vine de la Reşiţa, loc unde şi-au instalat corturile.
Începând cu 30 iunie 1793, organele administraţiei austriece au început împărţirea locurilor de casă, activitate la care a participat şi Franz Loidl, punctual zero identificându-se cu locul unde este astăzi Parcul cu tei.
Putem afirma că Sfânta zi de Sfîntul Petru şi Pavel a anului 1793 este ziua înfinţării noii localităţi de atunci - FRANZDORF - adica Văliugul de astăzi, iar cele 71 familii de austrieci sunt fondatoarele acestei frumoase localitaţi. El va purta acest nume până în anul 1919, cînd Transilvania şi Banatul sunt cuprinse într hotarele României Marii.
În toamna anului1793, coloniştii austrieci improvizează o şcoală, aducând cu ei ca învăţător pe Anton Josef Priklmayer, care profesează pâna în anulul 1808.
Datorită necesităţilor care s-au impus, în anul 1807 s-a construit o şcoală nouă, cu o singură sala de clasă, limba de predare fiind germana, şcoală care, cu unele modificări, a funcţionat până în anul 1962.
Tot în primele săptămâni ale lui octombrie 1793, a început oficierea slujbelor într-o capelă din lemn, primul preot fiind Pater Benedict Braun, care a slujit până în anul 1818.
Dezvoltarea continuă a industriei reşiţene şi, implicit, creşterea nevoilor de mangal, a făcut ca şefii centrului industrial minier Montana Reşita să studieze posibilitatea construirii unui drum de ţară pe ruta Văliug - Piatra Albă - Secul - Reşita, destinat în principal transportului mangalului cu ajutorul convoaielor de căruţe, înlocuindu-l pe cel practicat până atunci cu ajutorul convoaielor de cai. Finalizarea acestui drum s-a realizat în anul 1802, dată de când se şi trece la un asemenea transport .
Începând cu anul 1803, în locul numit "Hommerschupfen" s-au instalat un cuptor de afânare şi două ciocane cu roţi hidraulice pentru forjat fier. Materia prima - fieru l- era adus din Reşita, iar după prelucrare se reîntorcea la uzinele de pe valea Bârzavei.
În acelaşi an, 1803, meşteri italeni construiesc un canal pentru apă cu următoarele dimensiuni: baza de jos 0,75 m, înălţimea 0,90 m, cu deschiderea superioara de 1,50 m. Acesta avea drept scop alimentarea cu apă a unui gater mare, cu 18 pânze, în poziţie verticală, instalat în locul unde astăzi este ocolul silvic. El a funcţionat ca fabrică de cherestea până în anul 1872, când este înlocuit cu unul mai modern şi cu o productivitate mai mare.
În anul 1855, s-a construit drumul dintre Văliug şi Gărâna (Wolfsberg), care, mai târziu, respectiv în perioda 1899-1903, a fost prelungit până la Slatina Timiş prin Brebu Nou (Weidenthal), permiţând accesul spre Caransebeş şi Băile Herculane.
Între anii 1858 şi 1859, numărul coloniştilor a crescut cu încă 40 de familii, ceea ce reprezintă 237 suflete. Aceştia au fost stabiliţi în Crivaia, în 20 case cu 40 apartamente.
Trebuie menţionat faptul că această creştere a populaţiei nu s-a realizat numai cu colonişti, ci şi cu cărbunari din zona Olteniei, precum şi cu populaţie din zonele limitrofe.
În anul 1861, se finalizează clădirea noi biserici catolice, construită din beton, piatră şi cărămidă nearsă, acoperită cu tablă, având şarpantă, patron fiind până astăzi Sfîntul Francisc din Asissi. Biserica a fost înzestrată, de la Kaiserul lor, cu două clopote, altar, cruce şi o orgă cu şase registre, lucruri ce se găsesc şi astăzi în acest lăcaş.
În anul 1862, patronatul Uzinelor Reşita donează bisericii un baldachin, două steaguri, o carte bisericescă şi o cruce, iar prin contribuţia credincioşilor s-a mai cumpărat un steag cu chipurile Sf. Hubertus şi Sf. Iosef. Sfinţirea acestora s-a săvârşit la 23 mai 1869 de către preotul Anton Bartl.
Industria dezvoltată pe firul Bârzavei şi în zonele adiacente (Reşiţa, Bocşa, Dognecea) reclamă căi de comunicaţii moderne, drept pentru care în anul 1863 se construieşte drumul Komitatului Franzdorf-Cuptoare, iar peste 11 ani, respectiv în 1874, se prelungeşte până la Reşita.
Aurul verde al pădurilor, apele Bîrzavei şi a afluienţilor săi, diferenţa mare de înălţime între zonele forestiere ale Semenicului şi Reşitei, toate acestea au creat condiţii dintre cele mai bune pentru abordarea unui mod nou de transport al lemnului - plutăritul - transportul pe apă al lemnelor de la locul producerii lor până la locul de consum. Acest sistem, împreună cu cel folosit până atunci, căuta să răspundă cerinţelor tot mai mari de combustibil necesar industriei Reşitene.
În vederea realizării acestui deziderat, s-au executat lucrări hidrotehnice de o complexitate crescută pentru perioada aceea şi anume asigurarea debitului de apă, construcţia canalelor, tunelelor şi apeductelor. Totul s-a executat numai de mâna omului, în condiţii deloc uşoare şi cu preţuri destul de mari.
În anul 1865, s-a finalizat traseul de plutărit de la Văliug - zona Klaus, unde s-a construit un baraj din buşteni de brad ciopliţi, cu umplutură de piatră, ce avea rol de rezervor pentru apă necesar funcţionării acestui sistem, cu dimensiunile de 76 m, 26 m, şi înălţimea de11,5 m, având o capacitate de 140.000 m3 de apă. Traseul, de 38,9 km, pornea, aşadar, de la barajul Klaus, trecea pe la sud de Văliug şi avea punct final cartierul Lend din Reşita, la aproximativ 4 km de uzine. De la punctul de plecare, cota 714 m, şi până la Reşita, diferenţa de nivel era de 458 m, nivelul apei pe canal variind între 0,50 m-0,60 m, viteza de deplasare 1,08 m pe secundă, timp de plutărit aproximativ 6 ore. Activitatea se desfăşura numai în perioada lunilor martie-august .
În anul 1872, Franzdorful creşte cu încă 20 familii de colonişti, care se cantonează în tot atâtea case construite în locul numit Iosefinental (Poiana Văliug). Întemeietorul acestui cartier a fost Georg Brenan, directorul STEG de atunci, care i-a dat locului numele după cel al soţiei sale, Iosefina.
Zona Văliugului, cu pitorescul ei, beneficiind de ospitalitatea locuitorilor şi deschiderea generată de construcţia căilor de acces, a devenit în scurt timp staţiune climaterică. Încă din anul 1879, aceasta a început să fie vizitată de oaspeţi veniţi din toate colţurile ţării.
În acest context, în anul 1880, episcopul bisericii catolice, Alezander Bonnaz, a sosit ca turist aici, unde a fost încântat de frumuseţea locurilor şi hărnicia oamenilor, fapt ce l-a determinat să doneze bisericii un nou altar, construit la Arad de maistrul lemnar Anton Dengl, cât şi bani pentru confecţionarea Sfîntului Mormânt de către maistru tâmplar autohton „Getini"
Plutăritul a deschis noi perspective privind cantitatea de lemne ce putea fi transportată, însă transportul acestora din exploatare până la locul de aruncare în apă era greoaie şi se realiza cu ajutorul vagonetelor şi al cailor.
Anul 1893 rezolvă această problemă prin introducerea la Văliug a unei noi tehnologii, mult mai productivă, funicularul, care a fost achiziţionat de la firma Bleikert din Dresda şi montat de specialistul Johann Cservenka, făcându-se astfel legătura între exploatările din Semenic şi rîul Bîrzava. Traseul se întindea pe o distanţă de 5.576m, cu o diferenţă de nivel de 500 m. Acest sistem de transport al lemnului, funicular-plutărit, a funcţionat până în anul 1916, când s-a renunţat la el, şi se apreciază că a transportat spre uzine aproximativ 50 milioane metri cubi de lemne.
Pentru Văliug, trecerea timpului a însemnat căutări, muncă şi realizări de excepţie pentru acele perioade. Oamenii sau contopit cu natura, creând permanent forme noi de progres. La patru km în aval de Văliug, la locul numit Cleanţul Sârbului, în 1901 începe o nouă bătălie pentru apă şi pentru o nouă formă de energie: curentul electric. Ing.Ottmar Marcselenyi a efectuat primele cercetări în vederea documentării pentru construirea unui baraj pe râul Bârzava, proiect ce a fost supus aprobării în anul 1903.
După o nouă documentare, ing.Gh. Rupcic şi prof. Univ. Holz aleg definitiv amplasamentul şi dimensiunile barajului Breazova, avizând un nou proiect al cărui autor a fost prof. Univ. Adolf Czako.
Construcţia barajului şi a lucrărilor complementare s-a realizat în perioada 1908-1909 de către STEG, în regie proprie, cu execepţia zidăriei propriu-zise, care a fost efecutată de firma italiana.Lennarduzzi.


La darea în folosinţă, bazinul hidrografic de colectare a apelor a fost de 76,9 km pătraţi, la o altitudine medie de 870 m. Suprafaţa luciului de apă a fost de 12 ha, cu o lungime de 1,95 km şi o acumulare de 1,2 milioane metri cubi de apă. Înălţimea barajului este de 27 m, deschiderea măsoară 90,46 m, nivelul coronamentului este amplasat la o altitudine de 505,5 m, având o grosime de 3 m.
Atât barajul, cât şi digul de completare au fost construite din zidărie din piatră brută, liantul folosit fiind mortarul de ciment, construcţii la care italienii au excelat. Etanşarea s-a făcut cu o şapă din mortar de ciment Portland.
Apa provenită de la baraj a fost dirijată, controlat, print-un sistem de 14,6 km de canale, tunele şi viaduct până în Reşiţa, unde i s-a valorificat potenţialul energetic la hidrocentrala Grebla, asigurându-se în acelaşi timp un procent mare din necesarul de apă potabilă şi industrială a oraşului.
În anul 1916, centrul Văliugului, mai exact primăria, ocolului silvic şi magazinele din zonă au fost electrificate, curentul electric fiind produs de un generator acţionat de apa de la gaterul comunei, zona electrificată primind numele de Oraşul Valiug. Din acel moment, localitatea va fi cunoscută cu trei cartiere. Văliugul de la vale (Văliugul Bătrîn), Oraşul Văliug si Văliugul de la Deal - spre Gozna şi Dealul Drăguţii.
Tot în anul 1916, în apropierea barajului Breazova, găsim, asa cum descrie dna ing Rodica Brebenariu în lucrarea sa „Sistemul Hidroenergetic Complex Nera-Timiş- Bîrzava Superioară", „o clădire austeră, cu o geometrie precisă, cu ziduri groase din piatra, ce sugerează grija cu care cineva protejează o comoară. Comoara nu este o metaforă, comoara chiar există, un hidroagregat, o bijuterie tehnică, având puterea de 450 CP", ce asigura energia electrică necesară minei Secu. De menţionat că acest hidroagregat produce şi azi curent şi este în proprietatea TMK. Aducţiunea măsoară 3,5 km şi a fost realizată între anii 1902-1904 sub forma unui canal de secţiune trapeizodală, cu o pantă de 1%0. Din camera de încărcare porneşte o conductă forţată, cu diametrul de 500 mm, realizată din tole forjate groase, asamblate prin nituire. Hidrocentrala este echipată cu o turbină tip Francis, orizontală, de fabricaţie Ganz-Ungaria cuplată cu un generator produs de aceeaşi firmă. La o cădere de 38 m şi un debit de 2 mc, hidroagregatul mai produce încă circa 300 kW.
O dată cu dezvoltarea siderurgiei la poalele Semenicului, nevoile de apă industrială şi energie electrică au crescut considerabil, aceasta devenind o prioritate naţională. Semenicul, cu întregul bazin hidrografic, a devenit obiect de strudiu pentru specialiştii hidroenergiceni ai vremii.
În schema de amenajare a râului Bârzava, propusă în anul 1944, un rol important era atribuit complexului hidroenergetice Gozna-Crăincel, în care urma să fie folosită apa din viitorul lac de acumulare Gozna. Proiectul amenajării, incluzând lacul de acumulare, centrala hidroenergetică, aducţiunile, castelele de echilibru, camerele de încarcare, conductele forţate şi canalul de fugă, au fost elaborate de prof. dr. ing. Dorin Pavel şi ing.Florin Constantinescu.
Realizarea amenajării s-au desfăşurat între anii 1949-1954.
Barajul Gozna este construit din arocamente, protejat în amonte de tole de oţel, capacitatea de acumulare a lacului ridicându-se la 12 milioane metri cubi apă, care provin din trei bazine hidrografice, - Birzava, Semenic şi Nera. Lucrările de captare şi transportare a apei în lacul Gozna au presupus soluţie de mare originalitate tehnică pentru perioada respectivă, ca de altfel toate obiectivele construite în acest complex hidroenergetic.
Soluţiile folosite la proiectarea şi construcţia agregatelor cu turbină Pelton, cu care a fost dotată hidrocentrala Crăinicel, ce constau în amplasarea pe acelaşi arbore a două rotoare, cu geometrii diferite impuse de debite diferite, au fost o premieră mondială a momentului.
Acest complex hidroenergetic - lacul Gozna şi centrala Crăinicel - de la Văliug a îndeplinit mai multe funcţii şi anume:
-a fost posibilă stocarea unui volum mare de apă, ceea ce a dus la atenuarea viiturilor şi implicit la diminuarea riscului de inundaţii;
- a asigurat necesarul de apă potabilă şi industrială pentru Reşiţa şi industria din acest oraş, precum şi o parte din necesarul de energie electrică a Combinatului Siderurgic;
- cu realizarea hidroagregatelor montate în hidrocentrala Crăinicel-Văliug, Reşiţa devine prima şi, pentru foarte mulţiu ani, singura unitate industrială de echipamente hidroenergetice din România.
MAI MULTE INFORMATII ,CLICK AICI :
http://www.banaterra.eu/romana/toponimii/v/valiug/index.htm

 

Văliugul este o localitate aşezată la aproximativ 30 de km de Reşiţa, la o altitudine de 550 m, pe cursul râului Bârzava, la poalele Muntelui Semenic. Localitatea este încadrată de lacurile de acumulare Gozna (66,2 ha) aflat în amonte şi Secu (105, 67 ha), în aval.



Staţiunea a luat fiinţă în anii ’60, după construirea lacului de acumulare Gozna, pe malul căruia au început să apară locuri de agrement: debarcadere de unde puteau fi închiriate bărci, hidrobiciclete, restaurante. După 1990 staţiunea a cunoscut o nouă perioadă de înflorire cu facilităţi de cazare şi servicii la nivelul standardele europene actuale, bază de agrement cu terenuri de tenis, etc. Pe lacul Gozna se pot închiria bărci şi hidrobiciclete, se poate practica înotul şi pescuitul.

PANORAMA COMUNA VALIUG